Despre noi

myhoreca by centro group

Scurt istoric

Compania noastră face parte din grupul CENTRO, un grup de societăți comerciale, independente din punct de vedere juridic și administrativ, dar care sunt strâns legate între ele prin faptul că sunt deținute de familia Castricini.

Prima companie a fost înființată cu peste 40 de ani în urmă, în Italia, iar obiectul principal de activitate era de a produce părți componente pentru încălțăminte (i.e. accesorii  și furnituri pentru pantofi).

Noi, echipa din România, putem afirma cu responsabilitate, fără intenția de a exagera, că Centro Group se distinge de alte societăți cu structură asemănătoare prin aceea că acționarii manifestă o grijă specială nu doar pentru cifre, ci și pentru oameni.Centro a pornit ca o afacere de familie, aflată deja la a treia generație (fondatorul este dl. Mario Castricini, apoi cel care a catalizat afacerea, ducând-o la un alt nivel este dl. Aurelio Castricini, iar fiul Alessio Castricini a avut viziunea de a diversifica obiectul de activitate și de a continua procesul de internaționalizare). Așadar, spiritul antreprenorial, combinat cu multă muncă și decizii inspirate, au făcut ca afacerea să se extindă dincolo de granițele Italiei; în concret, grupul a desfășurat și desfășoară activități comerciale în țări precum: Polonia, Portugalia, Bulgaria, Serbia, Slovacia, Republica Cehă, Ucraina, Macedonia, România, iar mai recent chiar în țări precum Mexic, Etiopia și China.

Astfel, proprietarii participă activ în procesul decizional, sunt prezenți frecvent în România și ne bucurăm de o întreagă infrastructură de fiecare dată când avem nevoie (consultanți fiscali, avocați, specialiști în vânzări etc.), ceea ce ne face să fim încrezători în toate raporturile noastre lucrative.

În România, grupul activează începând cu anul 1997; în virtutea dinamicii comerciale și raportat la schimbările din economia românească, Centro Group și-a diversificat și extins gama de servicii și produse. Astfel, pe lângă divizia de accesorii, am dezvoltat o divizie specializată în comercializarea de produse chimice. Având infrastructura necesară și un nume bun în piață, am cooptat în echipa noastră specialiști și am dezvoltat diviza HoReCa.

În prezent, deținem aprox. 3.500 mp de spații pentru depozitare, avem peste 30 de angajați și colaboratori, iar pe teritoriul României avem sediul central în jud. Timiş, comuna Moșnița Nouă, cu puncte de lucru şi reprezentanţe în Bucureşti, Bacău, Oradea, Cluj, Craiova şi bineînțeles cu posibilitatea de a onora comenzi în toată țara.

Aproape toate companiile de profil își laudă produsele, serviciile și performanța; toți vorbesc frumos despre munca în echipă, despre grija față de client, atenția la detalii etc.
Noi vrem să ne distingem nu doar prin discurs, ci prin acte și fapte concrete.
Orice agent economic are clienți mulțumiți și clienți nemulțumiți; aceasta este o stare de fapt, o realitate pe care un întreprinzător onest nu o poate nega. Cu toate acestea, ne-am asumat responsabilitatea de a ne promova produsele și serviciile bazându-ne pe câteva lucruri concrete:

Facem parte dintr-o structură internațională, ceea ce ne conferă siguranță și credibilitate.

Ne-am asumat angajamentul ferm de-a asista clientul nu doar până la momentul prefectării vânzării, ci și ulterior, atunci când survin problemele (indiferent că sunt de natură tehnică, legală sau comercială).

Experiența în afaceri de peste 40 de ani (20 de ani în România) înseamnă nu doar succese, ci și pierderi materiale, relații frânte etc., dar toate acestea au adus cu sine autoritate.
Nu în ultimul rând, există o anumită etică, o deontologie, un set de valori care ghidează atât acționarii, cât și angajații și colaboratorii.

Pentru toate aceste motive, ne bucurăm să facem parte din Centro Group și am fi onorați să ne dați posibilitatea de a colabora.

Echipa myHoreca.ro